Dumitru Dragomir spune că nu s-ar implica niciodată în deciziile comisiei de disciplină a LPF și că nu ar face niciodată voit rău Universității Craiova.
„Mititelu a fost ieri la Ligă și nici nu m-a salutat. Nu m-am supărat, dar este vorba despre educație. Numai bine i-am făcut până acum, dar el vrea să fie certat cu toată lumea. Într-adevăr, îl cunosc pe Pițurcă dinaintea lui Mititelu, eu l-am băgat în fotbal, dar nu aș face nicio nedreptate la vreo comisie. Mâine am o întâlnire cu toți de la Ligă și o să le spun să judece fără frică și în regim de urgență. S-au strâns atâtea dosare încât avem nevoie de 50 de judecători ca să le soluționăm. Eu am tot spus că nu e nimic de capul avocatului lui Mititelu și cred că ăla i-a băgat cine știe ce prostii în cap. Dar nu aș face nimic Craiovei, nici dacă m-ar amenința cineva că mă împușcă! E un circ toată treaba asta cu juratul pe Biblie! Ce are Biblia cu situația asta?! Nu știu ce decizie se va da, dar, după ce se va termina totul, voi pune toți șefii de comisie să jure pe Biblie în fața presei!”, a spus Dragomir la Digi Sport.
Dragomir a vorbit și despre echipele care se bat la titlu în acest sezon, fiind de părere că Oțelul și Timișoara au cele mai puternice formații în acest moment: „Am văzut că cei de la Dinamo au dat afară toți jucătorii bătrâni și s-au concentrat pe jucătorii tineri. Timișoara nu a pierdut nimic, Galați nu a pierdut nimic. Ele sunt cele mai puternice echipe, cele care nu au pierdut niciun jucător de valoare. Cum a putut Steaua să îi dea drumul lui Apostol și să-l țină pe Anghelov? Nu pot să înțeleg de ce au făcut asta. Mihai Stoica e băiat deștept dacă l-a luat pe Burdujan. Este o lovitură”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER